Mi se mai ineaca si mie uneori, corabiile.

,,Tot ce ti-a fost apropiat,
pe drumul umblat,
voi veghea
aproape sa-ti stea!
Si tot ce ti-a fost vreodat,
departat,
sa-ti fie apropiat!

Ramai aici:
sa nu pleci
pe drumul de veci...
pe care plecara,
afara,
pe negrele cai,
stramosii,
parintii,
si toti dintr-ai tai.
Ca eu,cu vorbe dibace,
iti aduc mantuire si pace!

Pe urmele acelor
prea-sfinti
strabuni si parinti
nu pleca!
Ca eu sufletul tau l-oi lega,
si chiar dac-ai fost blestemat
ori vrajit
de vreunul din cei rai
dintr-ai tai,
ori de vre-un strain
mai hain,
Eu,cu vorbe dibace,
iti aduc mantuire si pace!

Dac-ai faptuit vre-un pacat
negandit,
si-ai blestemat
inciudat,
femeie ori barbat.
Eu,cu vorbe dibace ,
iti aduc mantuire si pace!

Iar de cumva,
maica-ta,
ori tatal tau
te-a zdrobit
cu blestem azvarlit
Eu,cu vorbe dibace,
iti aduc mantuire si pace!

Daca mama,
tata,
sora ori frate
nutresc ganduri blestemate,
Eu le-oi abate
pe toate,
ca sa-ti traiesti batranetea
pana tarziu,
la vremea parului coliliu!

Baga de seama
sa nu ai teama
ca Eu te fac sa ramai
ca dintai
pana tarziu,
la vremea parului coliliu!

Aceasta lume,
frumos zamislita,
de nici un om istovita,
sa-ti fie cea mai iubita!
si oricarei morti
vei fi fost harazit
de cand te-ai ivit
OMULE,
poruncescu-ti aci:
nu muri,
decat mai tarziu,
la vremea parului coliliu!"

(traducere)

CANTECUL CATELEI...

Spre ziuă, sub căpiţa de secară,
Pe auriul snopilor plecaţi,
Căţeaua, in viforniţa de-afară,
Fătase şapte căţeluşi roşcaţi.

Până-n amurg, veghind incovoiată,
I-a răsfăţat, lingându-i ne-ntrerupt.
Şi se topea ninsoarea spulberată
Pe fierbinţeala pântecelui supt.

Iar seara, când găinile s-aşează
Stăpânul casei a ieşit posac
Şi unde mama pâlpâia de groază,
El pe toţi şapte i-a băgat în sac.

În urma lui, fugind după desagă,
Căţeaua da-n nămeţii de pe drum...
Răpindu-i puii, apa din viroagă
Scâncea curgând sub botul ei, acum.

Apoi când se-nturna şovăitoare
Şi singură înspre culcuşul ei,
Deasupra casei i-apăru pe zare,
În locul lunii, unul din căţei.

Străină, zgribulită şi-n neştire,
Privea la chipu-i nalt şi depărtat,
Iar luna plină, lunecând subţire,
După colini a dispărut treptat.

Şi cum atunci când cineva-n ogradă,
Drept pâine-i zvârle-o piatră dinadins,
Ca stele mari de aur în zăpadă,
Căţeaua ochii trişti şi i-a prelins.



Comentariul meu...sunt femeie in toata firea, dar asemenea versuri, si tot ce tine de suferinta animalelor pe mine ma impresioneaza extraordinar...am plans fara sa ma pot abtine cand am citit prima data aceasta poezie atat de sensibila...

super idee...poop, gagicile!!!

Poop si eu!

Nu stiu cat ii de super...am bocit aseara de mi-a sarit camasuta.
Ziceam si eu asa, de inima albastra, nu strica la casa omului...dar chiar lacrimogene; ma intreb unde le gaseste iris...
Hai irisuco, sa ne pupam! doua miloase-cacacioase!

Si eu va pup pe voi!

Fetelor, chestia asta cu pasarile m-a lasat fara cuvinte...

SANDY, mie imi place si mi-a placut de cand am invat sa citesc, poezia, in mod special spun, daca as avea bani cata poezie am citit mi-as deschide firma mult dorita...hahaha
Acuma o sa ziceti ca ma laud, dar lasand modestia la o parte, sa stiti ca am fost singura eleva din liceu care a invatat LUCEAFARUL lui Eminescu, TOT, si nu exagerez, am savurat fiecare vers...eram febletea profului de romana...
Pacat ca acuma nu ma mai pot mandri cu o memorie buna...
Intru de multe ori pe net si caut tot felul de poezii, pe cele care le consider mai interesante sau mai deosebite le copiez...asa am gasit si poezii triste despre catei...sa sti ca eu de cate ori o citesc plang fara sa vreau, e ceva ce nu pot controla, doar stiu ca nu-mi face bine sa citesc chestii triste, mai ales acum, dar zici ca sufar asa de un soi de masochism...hahaha...
Sunt intr-o pasa destul de naspha si nu vad semne sa-mi revin...cred ca am acumulat si prea multa oboseala, cine mai stie, sper sa ies din starea asta cat mai repede...
Va pup pe toate si pe GEO, va doresc multe zile vesele si pline de impliniri...

Pentru irisuca noastra, neca.

Un om a visat ca mergea pe malul marii alaturi de Dumnezeu.
Pe cer au inceput sa se arate, una cate una, scene din viata lui.
In multe din ele a observat doua urme de pasi pe nisip; urmele pasilor lui si urmele pasilor lui Dumnezeu.
A remarcat insa, ca de multe ori de-a lungul vietii lui , era doar un singur rand de urme.
Si tocmai in momentele cele mai triste si mai grele!
Pus pe ganduri , L-a intrebat pe Dumnezeu: “- Doamne,
mi-ai promis ca daca Te urmez , vei merge alaturi de mine toata viata mea.
Dar cand am fost in cele mai mari necazuri , a ramas doar un singur rand de urme.
Nu inteleg de ce m-ai lasat singur tocmai cand aveam mai mare nevoie de tine!”
Domnul i-a raspuns: ” - Scumpul meu copil, Eu te iubesc si nu te voi parasi niciodata.
In momentele de incercare si suferinta, ai vazut doar un singur rand de urme, pentru ca EU te-am luat in brate…

ma incadrez, oare..la aceasta stare..avand in vedere..ca tre sa-mi las zacusca neterminata shi sa plek la shedintza??
((
imi vine sa urlu..merg sa fac un dush..shi o-ntind..continui operatiunea camareala la intoarcere (((((

Sa-ti nu-ti zic...manusa!

...ca tot iti era tie dor de tampitutza...sper ca n-am dat-o-n bara, cu totu`.